Septembrie 2017 Bursa anuală Art Music, ultimul concurent. Juriul obosit și plictisit. Cam rotundă, cu tenul închis la culoare, îmbrăcată neângrijit cu părul lipit de cap într-un minuscul coc și cu un nume ciudat: Leyla Salman. Adele –  „One and Only” piesa de audiție. Încercăm la final să o încurajăm și îi spunem că indiferent de rezultat să nu se lase de muzică pentru că e talentată. Părea ușor timorată și mare lucru nu a putut spune. După plecarea ei din incintă, comentarii scurte despre concurentă. Dan Manoliu: “Asta și cu zece kile in plus dă bine pe sticlă”, Georgiana Mototolea: “ Nu avem o voce de negresă in școală și cred că ar trebui sa câștige” , eu: “E negresă?” , TeddyK: “ E disfonică! Nu poate câștiga bursa!!!” Începem discuțiile despre desemnarea câștigătorilor. Se lasă cu ceartă. Un an foarte bun cu o concurentă mare. Eu vroiam Alexandra Sirghi, Georgiana și Dan Manoliu Leyla Salman, iar TeddyK pe Roxana Crețu. Nu se mai putea negocia pentru că fiecare o ținea pe a lui si am zis că nu pot decide eu cine câștigă. Am ascultat părerile tuturor și am hotărât să împărțim bursa la 3 câștigători. Alexandra Sirghi și Leyla Salman vor lucra cu mine iar Roxana Crețu cu Georgiana Mototolea.

Așa a început totul. Am început orele de canto cu Leyla, care erau foarte complicate in primul rând din cauza disfoniei pe care o dobândise ca autodidact. Era tot timpul agitată și cu foarte multe emoții venea la cursurile de canto. Începutul a fost dezastruos pentru amândouă. Mă încărcam cu răbdare si nu-mi spuneam decât că: ‘’asta e, m-am pricopsit cu o voce de negresă cu care nu știu ce să mă fac pentru că nu pricepe nimic!’’ Pe măsură ce orele treceau începeam sa aflu o poveste incredibilă despre un copil aruncat in strada care muncește de la 14 ani si care la 18 ani a devenit tutorele fratelui ei minor.  Leyla a intrat in Art Music la  22 de ani și muncea intr-o corporație.

A luat bacalaureatul dar nu și-a permis să facă studii universitare pentru că trebuia să-si crească fratele pe care-l avea ub tutelă. Trebuia sa muncească! Descopeream in fiecare zi câte ceva nou despre ea. Că a vândut brânză, că a cărat  saci de cartofi, că a fost femeie de serviciu, că practic a avut toate meseriile din lume si că se descurca in orice situație. N-am întâlnit in viața mea un om mai puternic!

Aveam in fata o fată de o bunătate incredibilă si mă întrebam de fiecare dată cum se poate ca un om care primește atâtea lovituri de la destin sa fie atât de bun? Tatăl ei de origine irakiană, de culoare, refugiat, departe de România de mulți ani, era sprijinul ei moral. Un om cu pielea de ciocolata si voce calda care nu se plânge niciodată, cu bunătate in suflet ca si Leyla. Deși nu s-au văzut de 8 ani, ei țin legătura, tatăl ei fiind singura verigă de apartenență care ii ține sufletul viu. Povestea Leylei are 1000 de povesti care mai de care mai impresionantă. Abandon, cu tutela fratiorului, fără casă, fără masă, fără apă, fără bani, cu rușinea rasei pe care o renega. O fata cu ochii triști și negri care vroia să se ascundă de ea însăși in hainele cernite si care venea la orele de canto pe jos pentru că nu avea bani pentru tramvai. Nu a lipsit niciodată și nu a venit vreodată nestudiată la ore. Citea articolele de tehnică vocală de pe blog și ieșea pe câmp sa cânte pentru că nu avea unde să studieze. Studia in aer liber in luna februarie… O bronhopneumonie nenorocită i-a pus capac și vreo doua trei luni nu a mai putut cânta.

Bursa câștigată trecea iar eu nu-mi puteam îndeplini obiectivul să o fac sa cânte bine ca o negresă! Când rezolvasem disfonia a dat in bronhopneumonie… Nu aveam decât sa aștept ca timpul să rezolve această situație. Cu pași mărunți am reluat orele de canto. O chemam de două ori pe săptămâna ca să recuperăm timpul pierdut. Vocea ei începea să capete contur. Vedeam o luminiță  in ochii ei negri si triști. Muncea la corporație pe foarte puțini bani din care își plătea chiria si datoriile. Vroia doar sa cânte. Nu mai vroia să muncească la corporație pentru că nu câștiga mare lucru iar timpul pentru cântat era din ce in ce mai puțin. În 2018 Bursa Art Music i-a fost prelungită pentru încă un an, iar intr-o seară de Septembrie a aceluiași an m-a rugat să vorbim câteva minute. Acea seară de Septembrie a fost seara curajului, seara unei alte lecții importante pe care am primit-o de la Leyla, seara in care riscurile erau perfect asumate, seara celor mai importante decizii pe care era hotărâtă sa le ia. M-a anunțat că și-a dat demisia din corporație și că dacă am nevoie de cineva la curățenie sau pentru orice, este liberă de orice angajament. Odată cu această decizie m-a anunțat că nu mai are unde să locuiască pentru că nu mai are bani de chirie deoarece a ajutat o prietenă să-si repare acoperișul casei cu un credit pe numele ei și că de câteva luni are salariul poprit. Nu am putut să spun mare lucru în acea seară dar cu teamă am spus: ‘’ok te ajut cu ce pot!’’ Am plecat val vârtej acasă, obosită după cursuri și tâmpită de toate veștile primite.

Nu eram nici foarte bune prietene, nu o cunoșteam foarte bine, recunosc că îmi era frica să iau decizii in ce o privește.  Abia așteptam  să mă sfătuiesc cu Edi și să vedem ce puteam face în situația asta. Dormea pe la prieteni, într-o seară la unul, într-o seară la altul. Era fix a nimănui. Casă nu, job nu, familie nu! Mai avea două rânduri de haine, multe cărți, suflet bun și o voce de aur. Nici nu am apucat să spun totul când am ajuns acasă, pentru că Edi, cel mai bun om de pe pământ a spus:”Pai o luam la noi, doar nu o să rămână pe stradă!” Atunci nu știam dacă e bine sau rău, dacă să mă bucur sau să fiu speriată că ne intră in casă un om pe care nu îl cunosteam suficient, plin de probleme si cu mult mister înconjurat, așa că m-am bazat pe pragmatismul lui Edi și am zis ok, așa facem!

Astăzi pot spune că așa începe călătoria in viața, fără multe bagaje, fără bani ci doar cu încredere, speranțe, și vise. Leyla in scurt timp a devenit cel mai bun prieten, cel mai ascultător copil si cel mai loial om de pe pământ! Era copilul nostru mai mare si mai închis la culoare 😅, căruia trebuia să-i întindem aripile spre un zbor mai lin. După aproape trei ani de când este alături de noi, Leyla este studentă la Complete Vocal Institute din Danemarca, este un Vocal Coach iubit in Art Music cu câte 11 ore pe zi, locuiește in căsuța ei superbă, face școala de șoferi, are concerte plătite, mulți prieteni, se îmbracă cu cele mai vesele culori, își iubește rasa, poartă părul desfăcut și cârlionțat, ochii ei negri strălucesc de fericire și are o voce perfectă de negresă!

Mulțumesc iubita mea pentru toate lecțiile pe care le-am primit de la tine și îți mulțumesc că si tu le-ai acceptat pe ale mele, chiar dacă unele au fost grele, amândouă ni le-am însușit! Si pentru că este o scrisoare de dragoste vreau să-ți spun că te iubesc pană la cer și înapoi si mă bucur că ai călătorit cu mine in ultimii trei ani pentru că eu m-am simțit in siguranță.

Te iubesc Leyla mea!❤️

 

29.07.2020

Comentarii Facebook